De cativa ani, cei mai multi dintre noi isi pun aceste intrebari: cine sunt si ce fac cu viata mea. Le recunosti ? 😀

     Dezvoltare personala, descoperirea sinelui, a feminitatii, arta iubirii sunt subiecte intens dezbatute in cadrul unor workshopuri. cursuri sau seminarii.

     De ce ai venit la acest curs?

     Te intreaba trainerul sau psihologul.

     Raspunsul tau: sunt pasionat/a de dezvoltarea personala. Wow, ce revelatie!  

     Pana acum 10 ani habar nu aveam ca daca merg la cursuri de actorie, de desen si dans, ma inspira Zig Ziglar (“Secretul casniciei fericite”) si Augusto Cury (“Parinti straluciti, Profesori fascinanti”), citesc carti despre oameni care si-au invins handicapurile schimbandu-si destinul si despre infinita putere a subconstientului sau cred ca suntem cu totii fiinte divine inseamna….dezvoltare personala. Eram oare o “calatoare clandestina” in trenul vietii sau pentru mine era….evolutie? 😀

     Eu credeam ca imi place sa aduc vietii bucurie, diversitate si relaxare prin pasiunile mele.

     Ca citind nu raman o ignoranta si astfel imi folosesc cunostintele dobandite pentru a ma ajuta pe mine sa ma inteleg, sa-mi modific comportamentul prin calitatea vietii personale si imbunatatirea abilitatilor de comunicare, sa descopar ca pot crea armonie si pastra echilibru in relatia de cuplu.

     Ca invat cum sa fiu un bun parinte si companion pentru copilul meu avand impreuna acelasi vis, acela de a fi fericiti, sanatosi si intelepti.

     Ca imi place sa contemplu frumosul, ca-mi pot controla gandurile pentru a avea o minte flexibila si a da trupului resursele pentru a-si pastra sanatatea, ca port credinta in suflet si nu o afisez de parca Dumnezeu este un Nenea bun si darnic care a aparut din senin si ne indeplineste dorintele.

     Ei bine, am un anunt important de facut 🙂 : ma declar prima persoana din Romania care si-a inceput procesul de dezvoltare personala acum….42 de ani. De fapt ma gandesc daca sa denumesc acest proces dezvoltare personala sau Arta de a trai.

     Cum s-a intamplat asta? Ce zici daca ti-as spune ca ai toate sansele sa te recunosti si sa intri in “comunitatea” mea 🙂 .

     La 6 ani am aflat ca iubire este atunci cand plangi impreuna cu cei dragi sau imparti cu ei visele, bucuriile sau dezamagirile. Cand in loc de cadouri primeam afectiune si in loc de critici imi povesteau despre esecurile lor si cum le-au transformat in lectii de viata. Tot atunci am descoperit ca poti visa cu ochii deschisi.

     Apoi, la 9 ani, bunica, cu simplitate si intelepciune, imi tinea prima lectie de feminitate spunandu-mi ca o femeie este apreciata cand stie sa zambeasca, sa fie cocheta chiar daca merge la munca, petrecere sau cumparaturi, sa se pretuiasca si sa se lase cucerita.

     Am stiut de la 10 ani sa ascult mai mult decat sa vorbesc, sa gandesc inainte de a actiona si ca doar fiind aproape de oameni am mai mult de invatat.

     Fac parte din generatia celor care si-au facut studiile intre anii 1979 si 1991. Ti se pare ciudat ca vorbesc de dezvoltare personala in acei ani?

     Aveam 7 ani si imi aduc aminte cu cata placere si foame nebuna citeam la lumanare sau lampa cu gaz cartile copilariei mele: Fratii Grimm, Andersen, Creanga, Jules Verne, “Legendele Olimpului”, colectia “Biblioteca pentru toti” iar mai apoi cand m-am marit Agatha Christie, James Clavell si atatea carti fascinante pentru care ne faceam permise la biblioteca scolii.

     Atunci am invatat sa ma folosesc de simturi, sa-mi educ emotiile si sa gandesc.

     La 10 seara mama intra in camera si ne stingea lumina (dormeam in camera cu sora mea) asta in cazul fericit in care ne foloseam de minunata inventie a lui Edison: becul 🙂 . Eram atata de captivata de ceea ce citeam ca dupa ce pleca din camera imi luam cartea si ma foloseam de lanterna sa citesc in continuare, pe sub patura. Nu o puteam abandona si ma intrebam uneori ce poate fi dincolo de final. Era nedumerita mama de ce se terminau atata de repede bateriile si de ce diminetile ma trezeam nauca de somn.  :))

     Cursuri de literatura sau placere senzuala si intelectuala?

     Eram la scoala in clasa a patra, aveam 10 ani si intr-o pauza invatatoarea ne-a prezentat un regizor care cauta copii pentru rolurile din filmele “Maria Mirabela” si “Ciresarii”. Mi s-a parut o lume fabuloasa asa ca am indraznit sa-mi rog parintii sa ma duca pentru a da proba pentru unul din roluri. Nu am avut “sansa” de a fi “vedeta” in niciunul din filme dar am participat la cateva sedinte de actorie care mi-au stimulat imaginatia si m-au ajutat sa-mi descopar potentialul.

     Cursuri de actorie sau cum sa aflu care sunt secretele personalitatii mele si cine as putea fi?

     La 12 ani imi exprimam sentimentele scriind poezii, imi foloseam emisfera dreapta pictand, imi exersam dexteritatea mainilor si al cincilea simt: pipaitul, facand modelaj in lut.

     Cursuri de pictura sau cum sa descoper frumusetea si fragilitatea din mine?

     Sa-ti spun cum ne miscam trupurile, ce figuri de dans indraznete si ce conditie fizica aveam in timp ce ascultam muzica la magnetofon sau casetofon (mai erau si norocosi care se bucurau de evolutia tehnologiei 🙂 ) la petrecerile colegilor mei.

     Cursuri de dans sau cum sa-mi las corpul liber “prada” propriilor senzatii?

     Cu un adevarat festin culinar te intampina si rasfata bunica. Cea care m-a inspirat mai tarziu in propria bucatarie.

     Sarailie, placinte cu branza si mere, coltunasi sau scovergi, de toate gaseai in dulapiorul fermecat, cum il numeam eu, alaturi de vesela din portelan si tacamurile de argint mostenite si lustruite cu atentie. Ciorba de potroace aburinda, sarmalute aurii asezate pe un platou ca niste soldatei disciplinati 🙂 , parjoale moldovenesti rumene cu cartofi copti peste care lasa sa se topeasca un varf de lingurita de unt si presara o ploaie de rozmarin, tocanita de pui care iti dezmierda papilele gustative cu gustul pregnant de usturoi si verdeturi proaspete.

     Impreuna cu bunica framantam cozonaci si pisam nuca pentru umplutura. Ce frumos mirosea de sarbatori cand ii scotea din tava si ii intindea pe masa sa se raceasca langa ouale de paste (si astea cu greu gasite) sau pomul de craciun in care sclipeau cateva beculete si atarnau globuri vechi, decolorate.

     Cursuri de gatit sau cum sa ma bucur de savoarea si magia artei culinare alaturi de inocenta copilului din mine?

     Ieseam in parc cu sora mea, ne luam o paturica, ne intindeam pe iarba pentru a privi cerul si pasarile. Uitam de scoala, de stomacul flamand, de regulile parintilor.

     Meditam oare sau fugeam de “galagia” din noi?

     In camera in care dormeam aveam o icoana deasupra patului si o candela. In fiecare seara o aprindeam inainte de culcare cateva minute si il rugam pe Doamne Doamne sa ne indeplineasca dorinte simple, de copii.

     Era Dumnezeu acolo sau traiam intr-o lume a Duhului din lampa care indeplineste dorinte?

     M-am pregatit oare pentru viata, fara sa stiu ca toate trairile copilariei vor deveni mai tarziu esenta a ceea ce sunt acum, a procesului de dezvoltare personala despre care vorbim.

     Ce inseamna pentru tine dezvoltare personala?

     Pentru mine, intuitie pentru a ma conecta la Eu-ul din mine, arta pentru a-mi modela caracterul si a construi relatii sanatoase cu mine insami si cu cei din jur, umanitate pentru a ma dariu fara a astepta ceva in schimb, imperfectiune pentru a ramane integrata in procesul de evolutie.

     Daca nu ai cunoscut inca avantajele acestui proces, acelea de reintoarcere in tine insuti/insati, in originalitate si autenticitate, in credinta si maiestria artistului din tine pentru a-ti “colora” viata, atunci da, te invit sa-ti incepi procesul de dezvoltare personala.

     Deci, cine sunt si ce fac cu viata mea?

     Sunt un om care se incapataneaza sa nu respecte reguli, se ghideaza dupa instinct si da voie emotiilor sa-si realizeze propriile conexiuni la resursele universului. Sau mai simplu, un om care crede ca visele nu apartin doar copilariei si ca numai alaturi de tine, oricine ai fi, dezvoltarea, evolutia sau arta de a trai sunt mai frumoase.

     La a doua intrebare am un raspuns simplu: o traiesc. Te invit cu drag sa vii alaturi de mine sa vezi cum o traiesc 🙂 .

     Si totusi te intreb: ai neaparata nevoie sa “bifezi” clisee sau cai de urmat pentru a sti ce anume faci cu viata ta? Pentru a te bucura de fiecare etapa a vietii tale, pentru a adauga anilor intelepciune si prieteni de-o viata, pentru a castiga ceea ce este esential…pe TINE?

                   Free your Mind, Body and Soul ! Dare to live beyond the limits !