Scriu de 10 ani. Sau invat a scrie, sunt doar un invatacel, dar afirm cu maxima asumare ca nu tanjesc prea mult dupa cuvinte.
Imi place sa simt, sa iubesc, sa fac dragoste, sa admir, sa fiu. Dar cuvintele exprima ce se afla in interiorul meu fara a avea pretentia de a-l reda cu fidelitate.
Si m-am surprins, cu un entuziasm melancolic , ca simt a folosi cuvintele. Despre mine, de prin viata adunate.
Nu am renuntat la ceea ce sunt, la povestile mele de pana acum. Nici nu as putea. AND-ul este deja definit de nebunie fara a fi dusa la paroxism. Nebunie asumata si ridicata la rang de arta, deci se accepta ca sursa de inspiratie nu ca diagnostic clinic. Ceea ce am scris acum sunt nuante din mine. Sunt franturi din calatorii prezente sau ancestrale.
Nici psiholog nu sunt, nu am stofa pentru asta. Cum as putea separa propria nebunie de a celui din fata mea. Ar putea fi posibil ca si aceea sa fie tot nebunia mea. 🙂
Dar sunt om. Ma inspira viata. Si oamenii pe care-i intalnesc.
Sunt intrebata adesea: “Ce stii despre barbati?”.
In aceasta viata m-am declarat naiva. Blonda naiva. Geniala asocierea acestor cuvinte. Eu un rasfat pe care mi-l permit.
Si pentru ca sa-mi justific existenta naiva declar ca nu stiu nimic despre barbati. I-am descoperit cu fiecare barbat ce mi-a trecut pragul sau a reusit sa-mi deschida sufletul si sa patrunda intr-un necunoscut construit magistral pentru a fi permanent explorat. Doar sunt femeie! 😀
Ce as putea sa stiu despre barbat cand nici despre mine nu cunosc prea multe. Plus ca trebuie sa-mi asum un risc afland despre mine, despre celalalt.
Continui cu naivitate. Ma simt bine asa, in siguranta. Oare?
Continue reading De prin viata adunate – o femeie mai frumoasa