blondacupantofiirosii

blondacupantofiirosii -

Nu privi viata stand pe tusa! (I)

    copiiTot ce am realizat in viata am facut-o prin propriile forte.

     Adolescenta mi-a aratat calea de unde vine puterea iar maturitatea mi-a oferit ocazia de a o folosi pentru a-mi slefui caracterul.

     In momentele bune ale vietii ai impresia ca poti sparge cele mai tari pietre, ca poti cladi cele mai trainice relatii, ca realizezi cele mai impresionante proiecte. Uneori acest mit este incalcat, regulile nu mai au nici o noima iar existenta linistita de zi cu zi ne este intrerupta de acele evenimente care apar in vietile noastre in modul cel mai neasteptat cu putinta.

     Desi la inceputul copilariei mele, legata fiind tot timpul de ai mei, nu indrazneam a gandi ca oamenii pot avea momente de singuratate, realitatea mi le-a adus poate ca si experienta pe care aveam nevoie sa o traiesc. Dar cum altfel as fi putut sa-mi gasesc acea putere launtrica de a privi viata ca pe o provocare si nu ca pe un lant de piedici care sa ma determine sa nu ma bucur de ea.

     Nu stiu ce anume din mine m-a facut sa invat a crede ca viata este prea scurta pentru a o privi stand pe tusa.

     Ce putere a stat in spatele unui trup de copil aparent firav si a unei minti intr-o continua deslusire a unei strategii de reusita?

     Se intampla miracole dincolo de caderi, de indoieli , de lipsa unei experiente de viata, de fragilitate si imaturitate. 

     Raraeori suntem constienti de aceasta putere launtrica iar atunci cand o gasim descoperim ca este una dintre resursele fenomenale cu care suntem inzestrati dar pe care atata de putin o utilizam. Actionam in momente de criza sau cele in care sta in puterea noastra sa ne salvam viata sau pe a altora in situatii care necesita acest lucru.

     Unii isi extrag aceasta putere tocmai din situatiile cand le este bine, cand traiesc confortabil si impacati cu ei insisi si cu cei din jurul lor iar altii, cum este cazul meu, in momentele de “abandon” afectiv, de nesiguranta, de infidelitate.

     Cu alte cuvinte atunci cand mi-am trait singuratatea.

    Iti poti trai singuratatea cu demnitate. Si am sa-ti mai spun ca acest gol din viata ta care se instaleaza atunci cand traiesti cu tine insuti se umple cu cele mai incredibile dovezi ale puterii din tine.

     Am sa-ti povestesc despre aceasta inepuizabila comoara pentru ca este impregnanta adanc in fiinta mea si fara de care nu as fi reusit sa trec de momentele de singuratate pe care le-am trait de-a lungul anilor.

     De unde mi-am luat puterea?

     In adolescenta din inocenta, linistea si seninatatea cu care imi cladeam valorile pe care mi le-au daruit cu intelepciune cei dragi mie si care mi-au permis sa-mi gasesc intotdeauna alternative iar mai tarziu la maturitate mi-am cladit eu-ul ca parte a cunoasterii de sine, am facut exact acele lucruri de care imi era teama si mi-am asumat “riscul” de a fi….vie.

     Din fiecare experienta a adolescentei mi-am extras acel gen de putere pe care-l gandeam in functie de resursele de care dispuneam: a gandi inainte de a actiona, a alege, a visa iar mai apoi la maturitate in functie de capacitatea de a antrena si alte elemente dobandite de-a lungul anilor: intelepciune, adaptabilitate, altruism, intuitie, administrarea emotiilor.

   Am sa-ti povestesc pe rand, despre fiecare tip de singuratate si cum le-am folosit pentru a-mi desavarsi echilibrul si increderea care mi-au adus frumusete chipului, armonie trupului si un anume fel de inteligenta care nu se dobandeste din carti ci din iscusinta de a percepe viata ca pe o aventura, emotie, incantare.

     Primul te poate ajuta in relatia cu copilul tau pentru a intelege ca si el poate trai un tip de singuratate pe care tu nu o percepi datorita propriilor tale nelinisti iar el nu stie cum sa ti-o comunice. Opreste-te te rog uneori din tumultoasa ta existenta si acorda-i increderea si rolul unui adult, de fapt, fa-l egalul tau.

     Iar cel de-al doilea in orice moment al vietii pe care ti-l doresti sa-l depasesti.

     Am fost un copil retras, nu mi-a placut nicodata sa fiu in centrul atentiei, am preferat sa studiez si sa ma cufund in lumea artei care m-a fascinat dintotdeauna.

     Socializam foarte greu si am avut in jurul meu foarte putini prieteni. Uneori abia puteam sa–mi comunic sentimentele cu atata mai putin sa particip la intalnirile colegilor mei.

     Aveam titlu de codasa in toate activitatile desfasurate la orele de sport, imi ocupam timpul in pauzele de la scoala facand exercitii la matematica sau scriind orice imi trecea prin cap.

     Ajunsesem un fel de ciudata a clasei. Adauga la asta faptul ca eram si “posesoarea” unor kilograme in plus deci inca un motiv pentru a ma ascunde si mai mult.

     Pentru ceilalti eram doar o blonduta miniona si pistruiata, modest imbracata si dintr-o familie de intelectuali dar fara pretentii de elitisti.

     Si asa micuta, pistruiata, usor rotofeie si cu titlu de tocilara nu-mi gaseam ravnitul loc in grupul celor mai “descurcareti” in ale vietii. Cine sa incerce sa vada ce se ascunde dincolo de o infatisare comuna, plapanda si o minte “fabricata” doar pentru a inmagazina cunostinte.

     Traiam momente de singuratate greu de inteles pentru o adolescenta.

     Imi amintesc de petrecerile colegelor mele date cu ocazia zilelor de nastere. Invariabil lipseam, nici macar nu eram invitata. Ma refugiam in cartile mele preferate sau scoteam foaia din blocul de desen si pictam.

     Aveam deseori conflicte cu colegii mei. Se amuzau pe seama aspectului meu exterior nu tocmai “pregatit” sa primeasca admiratiile si tentativele de cucerire pe care si le doreste orice adolescenta.

     De multe ori mi se intampla sa ma intorc cu lacrimi acasa dar le-am ascuns intotdeauna de ai mei. Nu am stiut niciodata sa le povestesc despre suferinta mea. Mi-am trait-o si asumat-o, in final, cu seninatate.

     Mi se parea ciudat pentru ca ni se vorbea la scoala despre valori dar ele ramaneau doar la nivel teoretic. Iar cei care nu erau pregatiti sa auda macar despre existenta lor ramaneau captivi in incercarile de a evolua.

     Cand am mai crescut putin mi-am rugat parintii sa ma lase sa fac sport: am ales inotul. Gasisem modalitatea de a-mi modela formele, pastrandu-mi in acelasi timp gratia.

     Si dansam mult, ore in sir. Muzica si dansul mi-au adus pofta de viata, o inima care pompeaza neobosit emotii, un calm profund si statornic, si o apropiere care nu poate rani.

     Te gandesti ca m-am oprit aici. Nicidecum. Pe langa carti, pictura, scris, sport, dans am mai gasit o modalitate de a-mi umple sufletul cu bucurie: am scris o carte. Mi-am trait propria poveste de dragoste.

     Imaginatia creaza eroi iar eroii sunt cei care isi traiesc cu adevarat propriul sine. A fost un joc cu emotiile iar aceasta provocare mi-a adus creativitate, optimism, iar mai tarziu m-a ajutat sa ma pun in locul celorlati. De fapt aveam grija de fiecare personaj in parte, fericirea unuia aducea fericire si celuilalt. Cartea am lasat-o la parintii mei, locul copilariei mele. Inca o mai rasfoiesc pentru a-mi aminti ca am reusit sa-mi transform singuratatea intr-o companie placuta cu mine insami.

     As fi putut sa ma complac, sa devin victima, sa cred despre mine ca sunt un experiment nereusit al parintilor mei.

     Eu am ales sa-mi disciplinez mintea, sa fac din trupul meu un izvor de armonie si sa-mi dezvolt cele mai pretioase abilitati care ma insotesc si azi: empatia, bunul simt, ingaduinta, modestia.

     Si am accesat cel mai important “buton” pe care l-am avut la indemana: puterea de a crede in mine.

     Aceasta puterea de a crede in mine a cladit o tanara impacata cu trecutul, cunoscatoare a propriilor limite, investind in ceilalti fara urme de regret energie, entuziasm, caldura.

     Si astfel am invatat sa-mi port cu eleganta feminitatea si sa traiesc cu simplitate pentru ca adevaratele bogatii le am in suflet.

     Asa am intrat in maturitate pregatita sa ofer valorile pe care le-am descoperit in interiorul meu acolo unde gaseam prietenie, loialitate, dragoste pentru ca lucrurile cele mai bune in viata sunt cele mai frumoase si sunt gratis.

     Tine minte! Oriunde vezi ca in urma ta oamenii zambesc, iarta, iubesc acolo este comoara ta.

 

Category: Povesti cu talc
  • LLero says:

    Frumos scris, frumoase emotii exprimate, nu te oprii, continua… >:D<

    January 22, 2013 at 3:03 pm
    • Blonda cu pantofii rosii says:

      multumesc LLero….scriu aceste povesti pentru a intelege fiecare ca este important ca din viata sa luam ceea ce conteaza cu adevarat si ne poate face mai buni 🙂

      January 22, 2013 at 4:35 pm

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*